Companii
Doar 42 de aparate RMN în spitalele de stat, iar în clinicile private 71
În spitalele de stat sunt doar 42 de aparate RMN (rezonanţă magnetică nucleară), alte trei astfel de aparate fiind într-un laborator medical, un ambulatoriu de spital şi un centru medical de specialitate, în timp ce sectorul medical privat dispune de 71 de astfel de aparate, arată o analiză a ZF pe baza datelor dintr-un raport de la Statistică.
Sectorul public de sănătate a avut anul trecut 3,9 milioane de pacienţi internaţi în spitale, în timp ce la privat au fost doar 193.000 de pacienţi internaţi, arată datele de la Statistică.
Aparatele RMN, un echipament de înaltă performanţă, care costă circa 1 - 1,5 mil. euro bucata, potrivit datelor din piaţă, sunt elementare în stabilirea unui diagnostic cât mai relevant în cazul pacienţilor cu patologii particulare, ce ţin de neurologie, oncologie, cardiologie sau alte specialităţi.
Cei mai mulţi pacienţi care au nevoie de o investigaţie RMN scot bani din buzunar, între 500 şi 900 de lei pe investigaţie, dat fiind că în spitalele de stat fie nu găsesc un astfel de aparat, fie găsesc un aparat al unui operator privat, în ciuda faptului că plătesc contribuţii la sănătate.
„Avem aparat RMN, în asociere public-privat. Hiperdia (operator privat preluat de Affidea - n. red.) a venit cu aparatul, noi cu spaţiul şi cu medicii. Pacienţii internaţi în spital care au nevoie de RMN nu plătesc, dar cei care ajung în ambulatoriu şi fac RMN plătesc sau aşteaptă câteva săptămâni pentru un loc cu bilet de trimitere. Fondurile de la Casă se termină repede. Un astfel de aparat este esenţial în stabilirea diagnosticului, orice spital judeţean ar trebui să aibă un aparat RMN“, spune Doina Dimulescu, doctor şi directorul general al spitalului Elias din Capitală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Unde se duc profiturile record făcute de bănci în România? Aproape 1 mld. de euro vor fi trimişi în Austria, Franţa şi Italia. Câţi bani rămân în România
-
Cum a devenit România un hub pentru centrele de tehnologie ale marilor companii internaţionale, de la Mega Image, Lidl şi Metro la Hornbach, H&M şi Estee Lauder
-
Semnal de alarmă pentru execuţia bugetară: deficitul a crescut până la 2% din PIB pe primul trimestru
-
Ce se mai întâmplă în agrobusiness. Cu programe de „plombare“ rămânem cu deficitul uriaş în industria alimentară. Avem nevoie de bani pentru investiţii în procesare
-
Claudiu Aron vrea să aducă turişti japonezi şi chinezi la hotelul Alpin din Poiana Braşov
-
Bursă. Perioada de raportări pentru T1/2024, începută mâine de OMV Petrom. Urmează BRD SocGen, TeraPlast şi emitentul BVB
-
Adrian Vasilescu, BNR: Ce crede lumea despre educaţia financiară
-
ZF Cum creştem industria alimentară românească. Anomaliile din industria alimentară: suntem pe primele locuri în UE în agricultură, dar importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia. Cum întoarcem roata? „Industria alimentară trebuie să devină sector prioritar, să fim ajutaţi să facem investiţii“
-
ZF Tech Day. Sorin Cosmescu, EXE Software: Într-un an complicat ca 2023 am reuşit să creştem businessul cu 9%, iar pentru anul acesta ne-am propus un avans de peste 10%. Vedem o cerere mai mare pentru soluţii de tip business intelligence. Avem mai multe solicitări din România decât din străinătate
-
ZF Investiţi în România! Daniela Burcă, COO la Prysmian: Investim în creşterea producţiei la Slatina, dar şi în cercetare-dezvoltare şi într-un centru de IT în România. „Avem peste 50 de posturi deschise pe partea de IT şi vrem să ne atragem colegi aici.“
-
Urmează CFA CEE Investment Conference la Bucureşti. Joi, 9 mai, comunitatea CFA se întâlneşte cu mediul de business şi cu autorităţile publice din Europa Centrală şi de Est pentru a dezbate viitorul regiunii
-
Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Elevii români, campioni mondiali la robotică: Două echipe româneşti au ajuns în finala Campionatului Mondial de robotică FIRST din SUA şi au jucat una împotriva celeilalte, disputându-şi titlul suprem
-
Antreprenori locali. Cum a reuşit un antreprenor ca în opt ani să dezvolte un grup cu 40 de restaurante şi afaceri de 15 milioane de euro în 2023? Tomcat Hospitality operează branduri precum Treevi Pizza al Taglio, Fabrica de Ciorbe şi Sagakura
-
Afaceri de la Zero. Stup Edition. Ciprian Isacovici creează mobilă transformabilă sub brandul Extensio Mob şi ajută oamenii să îşi eficientizeze spaţiul din casă. „Vreau să le transmit oamenilor că pot să trăiască într-un apartament de două camere cu confortul de la trei camere“
-
CFA: Încrederea în economie creşte pe termen scurt, dar sunt multe îndoieli legate de viitor. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53 % în următoarele 12 luni