Energie

Preţul petrolului îşi reia creşterea pe fondul grevelor anunţate în Norvegia

Preţul petrolului îşi reia creşterea pe fondul...

Autor: Bianca Ciocotisan

10.07.2018, 13:07 217

Preţul petrolului a crescut, marţi, pe fondul preocupărilor legate de o potenţială scădere a producţiei, deoarece sute de angajaţi de pe platformele maritime din Norvegia au anunţat greve în cursul zilei, relatează Reuters.

Preţul petrolului Brent a crescut marţi cu 55 de cenţi sau 0,7%, ajungând la 78,63 dolari/baril, după o creştere de 1,2% luni, iar preţul ţiţeiului american WTI a crescut cu 47 de cenţi, până la 74,27 dolari/baril.

Sute de muncitori de pe platformele petroliere maritime au anunţat proteste, marţi, după respingerea unui acord privind salariile - o mişcare care va afecta probabil producţia a cel puţin unui câmp, Shell's Knarr, relatează Reuters.

Acest lucru poate contribui la perturbări ale altor producători de petrol, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Statele Unite ale Americii declară că vor să reducă la zero, până în noiembrie, importurile de petrol din Iran, cel de-al cincilea cel mai mare producător mondial, ceea ce i-ar obliga pe alţi producători mari să suplimenteze producţia.

Arabia Saudită, liderul de facto a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), şi aliaţii săi - inclusiv Rusia - au convenit în iunie să mărească producţia pentru a tempera creşterile de preţ şi pentru a compensa pierderile globale de producţie în ţări precum Libia şi Venezuela.

Piaţa petrolieră s-a arătat însă îngrijorată deoarece, în cazul în care saudiţii ar compensa pierderile din partea Iranului, măsura va reduce capacitatea de rezervă globală şi va vulnerabiliza pieţele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO