Producătorul de ambalaje şi ţevi din polietilenă Goldplast din Bistriţa, controlat de antreprenorul Ioan Stejerean, va finaliza în acest an un proiect european de 800.000 de euro în vederea creşterii productivităţii companiei cu aproximativ 11% pe an. Compania a raportat pentru 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 15 mil. lei (3,3 mil. euro), în uşoară creştere faţă de anul anterior, un profit net de 320.000 de lei (70.000 de euro), având un număr mediu de 74 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. „Piaţa a avut o evoluţie constantă în acest an, urmând o uşoară creştere în trimestrul IV. Având în vedere cererea de ambalaje biodegradabile, piaţa pentru care suntem pregătiţi de livrare va creşte producţia fabricii noastre cu aproximativ 11,4% pe an“, a declarat pentru ZF Transilvania antreprenorul Ioan Stejerean.