În urmă cu mulţi ani, pe când eram în facultate, în grupa noastră de studenţi în anul II a ajuns un tip, student în Suceava, la o facultate a universităţii pe care Valentin Popa, actualul ministru al educaţiei, a condus-o până a ajunge membru al guvernului. Se transferase/voia să se transfere, dar pentru asta trebuia să-şi echivaleze examenele – daca nu mă înşel, trebuia să dea din nou, la Bucureşti, toate examenele pe care le dăduse la Suceava.
Situaţia a fost complicată pentru el, pentru noi şi pentru profesori. Trecuserăm de mult de Saussure, îl studiam pe Chomsky, gramaticile generative şi transformaţionale. Iar el nu auzise de astfel de concepte şi nu studiase lingvistica generală a lui Saussure. Nu ştiu dacă s-a retras de bunăvoie sau nu a reuşit să-şi echivaleze examenele. Dar, după câteva luni, nu l-am mai văzut. La cât de pregătit era, cu siguranţă că nu ar fi reuşi să ia nici examenul de admitere la Bucureşti.
Pentru astfel de tineri, Valentin Popa, cunoscut publicului mai degrabă prin greşelile lui de exprimare, are o soluţie: segregarea.
Ministrul propune ca absolvenţii unui liceu de la ţară să nu mai dea admitere la facultate alături de absolvenţii unui liceu de la oraş. Sesiunea de examen ar urma să fie susţinută în acelaşi timp cu ceilalţi absolvenţi, dar pe locuri separate.
„Este pentru prima dată în istorie când asigurăm pentru aceşti absolvenţi o admitere separată de ceilalţi”, (sursa: Digi 24.ro) cade în extaz ministrul, cu gândul la propria-i soluţie genială: mamă ce tare sunt!
Am făcut cursurile de gimnaziu la ţară. Profesorul meu de matematică mai trecea, din când în când, pe la noi. Tatăl meu, care avea o bucăţică de vie, îi dădea, la plecare, o sticlă de vin, iar, a doua zi, eu luam zece la matematică. Aşa am crezut că mă pricep la matematică, dar mi-am dat seama de coşmarul acestui deal abia când am ajuns la liceu, „la oraş„.
„Lucrul pe care nu-l faci la timpul lui, nu-l vei mai face niciodată”, spune Octavian Paler.
Ştim, din statistici, că şcoala la ţară este un dezastru. Şi ştim că jumătate dintre elevii din clasele mici învaţă la ţară şi că ei sunt căpşunarii de mâine, „fiare vechi” de care râde Charlie Hebdo, în vreme ce piaţa muncii din România duce o cumplită lipsă de oameni calificaţi.
Peste 80% dintre şcolile din România cu performanţe scăzute sunt în rural. Doar un sfert dintre studenţii români vin din mediul rural, deşi jumătate dintre copiii României trăiesc şi învaţă, măcar în primii ani, aici, arată Raportul pentru Dezvoltare Globală 2018 al Băncii Mondiale, publicat miercuri.
Cum rezolvă ministrul educaţiei această problemă?
- Nu propunând cursuri intensive pentru profesorii de la ţară care au o pregătire mediocră şi livrează, prin urmare, elevi mediocri - pentru că marea problemă este aici.
- Nu acordând burse sau burse mai mari pentru copii săraci cu performanţe bune.
- Nu bătând cu pumnul în masa lui Liviu Dragnea: vreau 6% din PIB la educaţie, aşa cum scrie în lege, pentru că cu 3% cât îmi daţi voi nu mă descurc să-i plătesc dublu pe educatorii, învăţătorii şi profesorii de la ţară.
- Nu propunându-le acestora o înţelegere bună. Să ne imaginăm: primiţi un salariu dublu, dar în funcţie de performanţă. Adică: elevii vor fi examinaţi periodic, dar nu de voi, ci de comisii venite de la cele mai performante şcoli şi licee “de la oraş“. Dacă media performanţei este egală cu cea de la oraş, primiţi acest bonus. Dacă, doi-trei ani la rând, performanţele voastre sunt sub această medie, atunci plecaţi din învăţământ! (Ştiu ca există astfel de examene, am fost profesor, dar sunt de formă. Când vine <o inspecţie> în cancelarie se întinde o masă mare, inspectorii şi profesorii chefuiesc, cot la cot, şi totul iese bine. Iar examenele de grad sunt un şmen care se finalizează şi el cu un banchet.)
Nu, ministrul propune segregarea pe criteriul lipsei de performanţă! Un fel de liga întâi, liga a doua, liga a paişpea din footbal.
Problema e că footbalul este un joc, iar România o societate.
Elevul de la ţară, cu performanţe slabe, care nu s-a luptat pentru un loc pe băncile facultăţii cu unul puternic, o dată admis, unde va învăţa? Se fac facultăţi de liga întâi şi liga a doua, “Biottere”, “Spiruri Hareturi” şi “facultăţi ecologice” de stat?
Un astfel de absolvent de facultate, unde va practica? Se fac două fabrici de avioane, una pentru inginerii buni de la oraş şi alta pentru inginerii mediocri de la ţară?
Se întorc ei de unde au venit, ca să predea mediocritatea care i-a adus în situaţia aceasta?
O astfel de aberaţie este greu de înghiţit, chiar născocită ea din capul unui ministru agramat şi vulgar.
Ea arată cât de slabă este înţelegerea situaţiei în care suntem şi – mai îngrozitor – jemanfişismul cu care este examinată o problemă atât de gravă, la nivelul Ministerului Educaţiei şi al Guvernului.
