Harta energiei. Un tezaur de peste 30 mld. € este văzut mereu ca un potenţial
„Printr-o strategie energetică ambiţioasă, una reală, nu doar clamată, România lucrului bine făcut are toate atuurile pentru a deveni un veritabil pol energetic regional. Dacă vom fructifica toate oportunităţile economice şi geostrategice, inclusiv diversificarea resurselor, ţara noastră se poate plasa durabil şi eficient pe harta energetică regională.“ Aceste cuvinte se află în programul prezidenţial lansat în campania electorală de noul preşedinte al României, Klaus Iohannis.
Ziarul Financiar a decis să adune la un loc toate atuurile din domeniul energetic şi al resurselor minerale pe care le are România, într-un efort de a scoate în evidenţă principalele active care alimentează foamea de energie locală. Datele au fost culese pornind de la cele mai recente statistici realizate de Transelectrica, de la informaţiile furnizate de companii sau de la cele publicate pe site-uri precum cel al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM).
De la extracţia cărbunelui, producţia de petrol şi gaze naturale, transportul gazelor până la vânzarea carburanţilor rezultaţi în urma procesării petrolului în cele mai mari rafinării locale, energia este o piaţă de peste 30 de miliarde de euro, în care lucrează peste 110.000 de oameni, de la mine până la vânzători din bezinării.
Aceste cifre au rezultat în urma centralizării făcute de ZF pe baza datelor furnizate de Registrul Comerţului.
Mai departe, pe baza datelor ANRM, ZF a realizat harta resurselor minerale din România. Pe acest atlas al bogăţiilor minerale sunt evidenţiate 77 de substanţe, de la minereul de uraniu până la apele minerale.
De ce este necesar acest exerciţiu?
România este a cincea ţară la nivel european în funcţie de producţia de gaze şi petrol şi are una dintre cele mai mici dependenţe faţă de importul de gaze ruseşti. Mixul de energie, care include toate formele de producţie, de la gaze, cărbuni, hidro, nuclear sau energie verde este echilibrat, România având posibilitatea de a-şi consolida statutul de exportator în regiune. Recentele descoperiri de gaze din Marea Neagră pot face din România cap de pod pentru o nouă sursă de alimentare a Europei, dincolo de tradiţionalul gaz rusesc.
Întrebaţi de ZF cum poate România să ajungă la o creştere de 5% pe an, managerii din energie au venit cu mai multe propuneri. În contextul în care ponderea industriei în PIB este de 30%, oamenii din energie spun că este obligatoriu ca facturile să fie mici, astfel încât să existe consum. Listările la bursă, pregătirea noilor generaţii, reducerea TVA, a impozitării muncii, facilităţi pentru investiţiile străine mai mari de 100 de milioane de euro sau chiar o reducere a taxelor şi impozitelor plătite de companiile care investesc mai mult de 10 milioane de euro sunt alte măsuri propuse de oamenii din energie.
Numitorul comun este însă mereu acelaşi: elaborarea unei strategii care să treacă de schimbările de pe scena politică şi care să seteze liniile de dezvoltare ale acestui sector.