Alin Radu, fostul director general al Suzuki România, a pariat 500.000 de euro pe o clinică de înfrumuseţare

Autor: Mădălina Dediu Panaete 07.11.2018

Clinica deschisă în aprilie 2017 în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti are cinci angajaţi.



Alin Radu, fost director general al Suzuki România, a lăsat viaţa din cor­poraţie pentru un business de fa­milie, deschizând alături de soţia sa cli­nica de estetică facială şi remodelare cor­porală Skin MedSpa în centrul co­mercial Drumul Taberelor, unde funcţio­nează şi un hipermarket Au­chan. Investiţia în această clinică s-a ridicat la circa 500.000 de euro, banii provenind din surse proprii ale celor doi soţi.

„Ideea unei clinici de înfrumuseţare a venit studiind piaţa în timpul liber. Este la modă să faci sport, ne cumpărăm biciclete, ne ducem la sală, apelăm la nutriţionist sau la diete de slăbire. Însă, fiind pasionat de tehnologie şi după discuţii cu prietenii, am ajuns la concluzia că sunt oameni care nu au timp să se ducă la sală sau la nutriţionist sau se duc foarte puţin şi, cu toate acestea, vor să arate bine. Şi, nu în ultimul rând, cred că serviciile sunt cele care vor muri ultimele, deşi în acest domeniu dacă nu ţii pasul cu tehnologia succesul te va ocoli”, spune Alin Radu, CEO Skin MedSpa. El a condus timp de zece ani în cadrul reprezentanţei locale a brandului japonez Suzuki şi spune că trecerea de la corporaţie la antreprenoriat a fost relativ uşoară, mai ales că a avut câteva luni de pauză după plecarea din Suzuki România, perioadă în care a pregătit lansarea businessului propriu.