Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, recomandă băncilor să găsească soluţii pentru creşterea creditării firmelor, inclusiv prin reducerea costului creditelor, mai ales pentru investiţii, aşa cum statul a găsit soluţii gen IMM Invest

Autor: Claudia Medrega 26.04.2024

„Există spaţiu ca băncile să sprijine intermedierea financiară prin găsirea de soluţii, inclusiv în vederea reducerii costului creditelor, îndeosebi în domeniul investiţiilor, precum autorităţile statului au găsit soluţii prin programele de tipul IMM Invest“, a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR.

Băncile au spaţiu să susţină creditarea şi, implicit, creşterea intermedierii financiare, prin găsirea unor soluţii, inclusiv de reducere a costului creditelor, în special pentru investiţii, după cum reiese din declaraţiile lui Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR.

El a explicat că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) în privinţa intermedierii financiare, în timp ce indicatorii de soliditate financiară ai băncilor din România, precum şi cei de profitabilitate se află peste mediile de la nivelul UE, astfel că băncile pot gestiona bine eventualele evoluţii nefavorabile externe şi au resurse de capital şi lichiditate pentru a continua creditarea economiei reale.