Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Acţionarii Electrica aprobă distribuirea unor dividende în valoare de 40 mil. lei. Se respinge propunerea privind emisiunea de obligaţiuni de până la 300 mil. euro

Bursă. Acţionarii Electrica aprobă distribuirea unor...

Autor: Eduard Ivanovici

25.04.2024, 12:12 765

Acţionarii distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica (simbol bursier EL), societate deţinută în proporţie de 48,8%de statul român prin Ministerul Energiei, au hotărât pe 25 aprilie alocarea unor dividende de puţin sub 40 de milioane de lei din profitul net de anul trecut.  

Cu un dividend brut de 0,1178 lei pe acţiune, randamentul este de sub 1%, având în vedere preţul de tranzacţionare de 13,08 lei pe unitate. Plata se va realiza pe 21 iunie.

Tot astăzi, acţionarii Electrica au respins propunerea privind „Plafonul de până la 300.000.000 EUR pentru o emisiune sau mai multe emisiuni subsecvente de obligaţiuni verzi (“green bonds”) sau obligaţiuni sustenabile (“sustainability-linked bonds”), sau un mix al acestora, ale Societăţii Energetice Electrica S.A. (ELSA) din perioada 2024-2025”.

Compania a consemnat o majorare de 11% a profitului net consolidat din 2023, ajuns la 620,4 milioane de lei. Conform raportului financiar publicat la BVB, veniturile operaţionale au coborât cu 3,7% la 13,3 miliarde de lei.

Acţiunile EL s-au apreciat cu 13,6% anul acesta şi 43,9% în ultimele 12 luni, ducând valoarea de piaţă la 4,5 miliarde de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO