Business Internaţional

Pierre Antoine Dusoulier, iBanFirst: Spuneţi că deficitul bugetar şi datoria publică sunt mari în România? În Franţa este de 10 ori mai rău. Avem datorie publică de 120% din PIB şi deficitul este scăpat de sub control. Plătim 70% taxe pe muncă. România e un loc mai bun de business

ZF/iBanFirst Regional Business Summit

Pierre Antoine Dusoulier, iBanFirst: Spuneţi că...

Autor: Răzvan Botea

24.04.2024, 12:14 12571

„Am vorbit cu mai multe persoane azi dimineaţă şi spuneau despre deficitul bugetar din România şi despre datoria publică. Este de 10 ori mai rău în Franţa. Este ok să ai un deficit de 5% şi o datorie de 50% din PIB. În Franţa avem o datorie publică de 120% din PIB, iar deficitul este scăpat de sub control şi plătim 70% taxe pe muncă. Suntem într-o situaţie rea, sunteţi într-o situaţie mult mai bună şi este o oportunitate pentru antreprenori să vină aici”, a spus Pierre Antoine Dusoulier, founder & CEO iBanFirst, la cea de-a treia ediţie a Regional Business Summit, conferinţă realizată în parteneriat cu Ziarul Financiar.

Fintech-ul iBanFirst împreună cu Ziarul Financiar şi compania de comunicare Pi2 PR & Marketing organi­zează miercuri 24 aprilie 2024 cea de-a treia ediţie anuală a summitului regional de business al iBanFirst. venimentul reuneşte antreprenori şi directori executivi din România, Bulgaria şi Ungaria, care au construit com­panii de succes în regiune şi care vor împărtăşi experien­ţele lor privind expansiunea transfrontalieră.

Ce a mai spus Pierre Antoine Dusoulier la ediţia de anul acesta a Regional Business Summit:

Ca antreprenor, nu îmi plac graniţele şi când spun asta, spun că nu îmi plac graniţele mentale. Atunci când ai graniţe mentale, este greu să vezi lucrurile mari, să faci companii mari. Ca antreprenor, mă văd pe mine aici, gândindu-mă cum să creez o companie care să crească. O companie care creşte într-o singură ţară nu este suficientă, ai nevoie să gândeşti la scară mai mare.

Acesta este şi motivul pentru care am făcut iBanFirst, care este un paşaport pentru a face business internaţional, deci sunt foarte ataşat de acest subiect.

Suntem o companie belgiană, chiar dacă suntem în 10 ţări acum. Belgia este o ţară mică, la fel ca multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Dacă aveţi companii în astfel de ţări, este nevoie să creşteţi la nivel internaţional, pentru a avea o companie mare.

Silicon Valley este pe un fus orar îndepărtat, este cu 10 ore înainte. Nu este pe fusul orar potrivit dacă vrei să faci business în acelaşi timp în Asia, de exemplu. În Europa, dimineaţa poţi să faci business cu Asia şi seara cu America. De aceea, Europa a dezvoltat businessuri mai bune, istoric, în ceea ce priveşte serviciile de schimb valutar. Avem un avantaj mare în Europa în această industrie şi nu în multe industrii putem avea acest avantaj.

Am vorbit cu mai multe persoane azi dimineaţă şi spuneau despre deficitul bugetar din România şi despre datoria publică. Este mai rău în Franţa. Este ok să ai un deficit de 5% şi o datorie de 50% din PIB. În Franţa avem o datorie publică de 120% din PIB, iar deficitul este scăpat de sub control şi plătim 70% taxe pe muncă. Suntem într-o situaţie rea, sunteţi într-o situaţie mult mai bună şi este o oportunitate pentru antreprenori să vină aici.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO