În primele şase luni ale acestui an, 511 companii din Polonia au intrat în faliment, cu 20% mai multe decât în perioada similară a anului trecut, relevă date publicate de asigurătorul de credit Euler Hermes, potrivit thenews.pl.
Numărul în creştere de insolvenţe şi cazuri de restructurare ar putea fi semn că economia poloneză ar putea suferi în scurt timp o încetinire.
Roman Przasnyski, analist în cadrul Gerda Broker, arată că întreprinderile se confruntă cu costuri operaţionale în creştere, dublate de preţurile ridicate ale petrolului şi avansul foarte rapid al preţurilor energiei, cât şi de deficitul de forţă de muncă.